În 1969, agenţia DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) a fost însărcinată cu dezvoltarea unei reţele prin intermediul căreia centrele sale de cercetare să poată comunica. Principala atenţie a fost acordată capacităţii reţelei de a rezista unui atac nuclear. Pe scurt, dacă Uniunea Sovietică ar fi lansat un atac nuclear, era neapărat necesar ca reţeaua să rămînă în stare de funcţionare pentru a facilita comunicaţia. Au existat şi alte cerinţe referitoare la planurile reţelei, dintre care cel mai important era următorul: ea trebuia să poată funcţiona în lipsa oricărui control centralizat. Astfel, dacă o maşină (sau 10, sau 100) ar fi fost distruse, restul reţelei trebuia să continuie să funcţioneze.
Prototipul acestui proiect a apărut rapid, bazat parţial pe cercetările făcute în 1962 şi 1963. Acest prototip s-a numit ARPANET. ARPANET a funcţionat bine, însă periodic se bloca. În plus, extinderea pe termen lung a reţelei s-a dovedit costisitoare. Astfel, s-a iniţiat căutarea unui set mai flexibil de protocoale; căutările s-au terminat la mijlocul anilor ‘70, o dată cu dezvoltarea TCP/IP.
TCP/IP a avut avantaje substanţiale faţă de celelalte protocoale. De exemplu, TCP/IP era mic (nu necesita resurse de reţea importante). Mai mult, TCP/IP putea fi implementat cu costuri mult mai mici decît celelalte opţiuni existente. Datorită acestor factori, TCP/IP a devenit foarte popular. În 1983, TCP/IP a fost integrat în versiunea 4.2 de UNIX BSD (Berkeley Software Distribution). A urmat rapid integrarea sa în versiuni de UNIX comerciale, iar TCP/IP a devenit standard Internet; aşa a şi rămas. Pe măsură ce tot mai mulţi utilizatori “se înghesuie” pe Internet, TCP/IP a început să fie reexaminat. Mai mulţi utilizatori înseamnă o încercare mai mare a reţelei. Pentru a uşura încărcarea reţelei şi pentru a oferi viteze de transport mai mari, unii cercetători au sugerat implementarea TCP/IP via transmisii prin satelit. Din nefericire, astfel de cercetări au produs pînă acum rezultate nesatisfăcătoare. Se pare că TCP/IP nu este potrivit acestui tip de transmisie.
În prezent, TCP/IP este folosit în multe scopuri, nu doar pentru Internet. De exemplu, intranet-urile sunt construite de cele mai multe ori folosind protocoalele TCP/IP. În astfel de medii de lucru, TCP/IP poate oferi avantaje semnificative faţă de alte protocoale. Un astfel de avantaj este că TCP/IP funcţionează pe o mare varietate de maşini şi sisteme de operare. Astfel, folosid TCP/IP, se poate construi rapid şi uşor o reţea eterogenă. O astfel de reţea poate conţine calculatoarele Macintosh, compatibile IBM, staţii SPARC, maşini MIPS şi aşa mai departe. Fiecare dintre aceste maşini poate comunica cu celelalte folosind o suită de protocoale comună. Din acest motiv, din momentul în care a apărut, în anii ‘70, şi pînă acum, TCP/IP a rămas extrem de popular.

*Acest articol nu imi apartine , nu stiu cui ii revin drepturile de autor .